You are here

mita

Compania farmaceutică Eli Lilly acuzată de luare de mită

Compania farmaceutică Eli Lilly a fost de acord să plătească în 2012 aproape 30 de milioane de dolari în cheltuieli de judecată pentru plățile ilegale făcute către oficiali străini pentru a câștiga afaceri în Rusia, Brazilia, Olanda și China.

Conform unor dezvăluiri, în 2011 și-a dat acordul pentru sume mai mari de 200 de milioane de dolari efectuate către doctori și reprezentanți ai sistemului de sănătate în scopul promovării produselor farmaceutice proprii.

jurnal cercetare

Primirea de foloase necuvenite

Jurnal cercetare - nr. 30 / 2012

Primirea de foloase necuvenite este infracţiunea prin care sunt pedepsite “atenţiile” (cadouri, sacoşe cu diverse produse, bani) date funcţionarilor ca mulţumire pentru că aceştia au îndeplinit un act pe care erau obligaţi să-l îndepline-ască oricum, în virtutea funcţiei deţinute de aceştia. Alternativ, funcţionarul poate să ceară foloasele el însuşi, fără ca persoana căreia i se cer să vrea să i le dea; în acest caz, indiferent dacă funcţionarul primeşte sau nu ceva, se consideră că s-au primit foloase necuvenite.

jurnal cercetare

Diferenţa între mită şi trafic de influenţă

Jurnal cercetare - nr. 29 / 2012

Luarea de mită este acceptarea de bani sau alte bunuri pentru luarea unei decizii sau îndeplinirea unei atribuţii de serviciu, pe care cineva o are în favoarea celui ce a dat mita.

Darea de mită este oferirea de bani sau alte bunuri cuiva pentru ca acesta să ia o decizie sau să îşi îndeplinească o atribuţie de servici în favoarea celui ce a dat mita.

jurnal cercetare

Darea de mita

Jurnal cercetare - nr. 26 / 2012

Conform majorităţii codurilor penale din lume, darea de mită este activitatea de a oferi, în mod direct sau indirect, bani sau bunuri valoroase, unui funcţionar public sau privat ori unei alte persoane aflate într-o poziţie publică sau de autoritate, cu scopul de a influenţa sau modifica în favoarea sa sau a altuia anumite decizii ale acestuia.

Bd. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 3, Sector 1, 
Bucuresti, cod 010336 - ROMANIA

 office@transparency.org.ro

 telefon +4 031 660 6000

 fax +4 031 660 6006

Ne găsești pe ...

Find us on TwitterFind us on FacebookFind us on Google+Find us on YouTubeFind us on LinkedIn