Transparency International România împreună cu Griffiths School of Management, Academia de Studii Economice din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea Emanuel din Oradea au organizat între 13 – 14 septembrie la Bucurețti și Oradea seminarul „Publicarea academică: tendinţe, oportunităţi, capcane” în cadrul Summitului de Integritate pentru Prosperitate. Printre subiectele discutate au fost evoluția și curentele în publicarea academică în domeniul afacerilor, sfaturi pentru succes în publicarea lucrărilor academice și dilemele etice care pot apărea.
La evenimente au participat studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre universitare, cercetători universitari si personalități marcante din mediul academic care au interacționat cu Prof. Garz Akerhurst (Universitatea Aberystwyth și Universitatea Winchester Anglia), Prof. Rick D. Hackett, (Universitatea McMaster Canada) si Prof. Adrian Ziderman (Universitatea Bar-Ilan Israel) membri ai prestigioasei rețele International Network of Business and Management Journals. Aceștia au împărtășit experiențele lor ca și editori dar și informații necesare oricărei persoane care dorește să publice în reviste științifice cotate ISI sau alte baze de date indexate.
Prof. Garz Akerhurst, Universitatea Aberystwyth si Universitatea Winchester Anglia
“The academic world is very hierarch. We are by nature very competitive. Because people are competitive they will try and gain an edge, they will try to cut corners, they will try to engage in practices which are shall we say not necessarily lawful in order to get published. Please try and get you career going by publishing using those practices we will share with you as best we can, some of the best practices to help you here.”
“Lumea academică este foarte ierarhizată. Prin natura noastră suntem foarte competitivi. Deoarece oamenii sunt competitivi ei vor încerca să obțină un avantaj, vor incerca să găsească scurtăuri, se vor angaja în practici care sunt, să spunen, nu neapărat legale pentru a fi publicați. Vă rog să vă creați o carieră prin publicare utilizând acele practici pe care vi le vom impartasi pe cat putem de bine, acestea sunt unele din cele mai bune practici care sa va ajute”.
Prof. Rick D. Hackett, Universitatea McMaster Canada
“To persevere you need a thick skin. As a Ph.D. entrained in research methods you can get there. Over my 31 years career there is only one study that I did not publish. There are some papers that have kept me six or seven or eight years to publish but in the process I persevered, I got the reviews back, if they were a rejection that was helpful feedback for me. I would revise the paper, look for an alternative outlet, maybe an outlet that is a little less competitive to get into”
“Pentru a persevera ai nevoie de răbdare. Ca și Doctor sau Doctorand intrat în zona metodelor de cercetare poți să ajungi acolo. În cei 31 de ani de carieră, am un singur studiu pe care nu am reușit să îl public. Au existat lucrări pe care am reușit să le public după șase, șapte sau chiar opt ani, dar în acest timp am perseverat, am primit recenziile, și dacă primeam un refuz de publicare îl consideram o oportunitate să mă îmbunătățesc. Revizuiam lucrarea, căutam o noua oportunitate, poate o noua editură unde publicarea să fie un pic mai puțin competitivă.
Prof. Adrian Ziderman, Universitatea Bar-Ilan Israel
“Most of my presentation will be making a point that ethical misbehaving is not only relating to authors, is related also to reviewers, editors, publishers, and shareholders. And I want to present you that as well. Then I will speak about what guidance is available from the Committee of Publication Ethics and I will also explain everything with case studies.”
“În mare parte prezentarea mea va incerca să explice faptul că deciziile și comportamentul lipsite de etică nu sunt legate doar de autor, sunt legate și de cenzori, redactori, editori și acționari. Doresc să vă prezint și această viziune. Apoi, voi vorbi despre îndrumarea disponibilă din partea Comitetului pentru Etica Publicării și vă voi prezenta toate aceste lucruri apeland și la studii de caz.”
Aceste eveniment este parte Summitului de Integritate pentru Prosperitate si este organizat cu ajutor financiar din partea proiectului ”Collective Action for Business Integrity”
Bd. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 3, Sector 1,
Bucuresti, cod 010336 - ROMANIA
telefon +4 031 660 6000
fax +4 031 660 6006