Imunitatea prezidenţială

În esenţă, imunitatea prezidenţială este aproape identică cu imunitatea parlamentară şi este reglementată în principal de Articolul 84 al Constituţiei României. Acesta prevede în primul rând că preşedintele nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, apoi că imunitatea prezidențială este supusă acelorași reglementări ca şi cea parlamentară, şi anume Articolului 72 al Constituţiei României. Astfel, preşedintele poate fi urmărit şi trimis în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu poate fi percheziţionat, reţinut sau arestat fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa. Urmărirea şi trimiterea preşedintelui în judecată penală se poate face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de judecată aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte punerea sub acuzare a preşedintelui, Articolul 96 al Constituţiei României prevede că preşedintele României poate fi pus sub acuzare, pentru înaltă trădare, de către Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru ca acesta să poată da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Preşedintele este suspendat de drept începând de la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii. Competenţa de judecată în ceea ce priveşte cazurile în care este acuzat preşedintele României aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta fiind demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

descarcă versiunea integrală [PDF]