În cadrul seriei de evenimente din cadrul Forumului Constituțional, Transparency International România a organizat cea de-a doua dezbatere privind revizuirea Constituției României – “Crearea unui cadru etic, de integritate și de responsabilitate socială în reglementarea constituțională a autorității judecătorești”.
Primul evenimentul din data de 12 Aprilie 2013, care a avut ca obiectiv stabilirea propunerilor de modificare a Constituției, Capitolul ”Autoritatea judecătorească” s-a finalizat cu centralizarea propunerilor transmise din partea Uniunii Naționale a Judecătorilor, Asociației Procurorilor din România, Asociației Magistraților din România, Baroului București. Centralizarea lor a fost punctul de plecare al discuțiilor din cadrul conferinței consultative ale căror rezultate vor fi înaintate Comisiei de revizuire a Constituției din cadrul Parlamentului României.
Cel de-al doilea eveniment desfășurat astăzi a avut ca puncte de discuție prezentarea şi dezbaterea pe articole a propunerilor de modificări primite, stabilirea priorităților în cadrul procesului de revizuire din propunerile enunțate și adoptarea modificărilor propuse și fundamentarea teoretică a acestora.
Astfel, au fost dezbătute propunerile primite atât din partea asociațiilor profesionale din domeniu, participante și în cadrul primului eveniment, cât și din partea reprezentanților organizațiilor neguvernamentale prezente: Centrul de Resurse Juridice, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociația Civicus România, Fundația pentru Apărarea Drepturilor Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Cele mai importante teme abordate au vizat revizuirea articolelor referitoare la drepturile și libertățile fundamentale, componența Consiliului Superior al Magistraturii și statutul membrilor săi, statutul judecătorilor și cel al procurorilor.
Ulterior, urmează a fi centralizate toate ideile formulate, astfel ca documentul final ce va fi înaintat spre dezbatere să reflecte punctele de vedere ale tuturor participanților.
Bd. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 3, Sector 1,
Bucuresti, cod 010336 - ROMANIA
telefon +4 031 660 6000
fax +4 031 660 6006