Jurnal cercetare - nr. 41 / 2012

Convenţia Uniunii Europene cu privire la lupta împotriva corupţiei ce implică oficiali ai comunităţilor europene sau ai statelor membre este o convenţie cheie pentru lupta împotriva corupţiei în Europa.

Ea a fost formulată la data de 26 mai 1997, fiind bazată pe articolul K. 3 (2) (c) al Tratatului Uniunii Europene, şi a intrat în vigoare la data de 28 septembrie 2005.

România a aderat la ea la data de 8 noiembrie 2007, prin intermediul unei decizii a Consiliului Uniunii Europene prin care se accepta aderarea României şi a Bulgariei la aceasta.

În principiu, pe baza acestei Convenţii, statele membre trebuie să se asigure că un comportament care constituie un act de corupţie pasivă sau activă realizat de un reprezentant al lor, precum şi participarea şi instigarea acestor acte, este pasibilă de sancţiuni penale. În cazuri grave, acestea ar putea să includă pedepse privative de libertate care, la rândul lor, pot duce chiar şi la extrădare. În plus, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a permite şefilor de întreprinderi sau oricăror alte persoane care au puterea de a lua decizii sau de a exercita control în cadrul unei companii de a fi trase la răspundere penală în cazurile de corupţie activă ce implică o persoană aflată sub au-toritatea lor şi care acţionează în numele companiei. Statele membre au posibilitatea de a adopta dispoziţii de drept intern care depăşesc obligaţiile prevăzute în Convenţie.

Dreptul penal naţional relevant trebuie să se aplice principiul conform căruia o persoană care a fost deja judecată într-un stat membru nu poate fi urmărită penal într-un alt stat membru pentru aceleaşi fapte, cu condiţia ca în cazul în care o sancţiune a fost aplicată, aceasta a fost executată, este de fapt în curs de executare sau nu mai poate fi executată în conformitate cu legislaţia din statul de condamnare. Sunt totuşi posibile excepţii de la această regulă.

descarca versiunea completa [pdf]