Jurnal cercetare - nr. 17 / 2012

Înainte de orice, este foarte important să ştim să facem diferenţa între termenii de “funcţionar public” şi de “magistrat”. Spre deosebire de alte limbaje, cum ar fi de exemplu limba engleză, în limba română aceştia nu sunt sinonimi. Un funcţionar public este definit ca fiind o persoană care ocupă o funcţie publică în cadrul unei autorităţi sau insituţii publice, îndeplinirea atribuţiilor căreia are ca scop realizarea unui interes public, pe când un magistrat este cel mai des înţeles a fi o persoană care face parte din sistemul judiciar (judecător sau procuror).

Statutul funcţionarilor publici este reglementat prin Legea 188 din 1999. În cadrul acesteia, funcţionarul public este definit ca fiind persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, sau care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici. Codul Penal din 1997, aflat acum în vigoare, defineşte un funcţionar public ca fiind orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei entităţi publice. Cel din 2009, care nu a intrat încă în vigoare, îl defineşte ca fiind persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Prin natura publică a funcţiei lor, funcţionarii publici sunt adesea expuşi la riscul de corupţie. Din păcate, nu toţi sunt şi capabili să reziste tenaţiei. Printre infracţiunile de corupţie în care funcţionarii publici sunt implicaţi cel mai des se numără darea şi luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul şi cumpărarea de influenţă, abuzul în serviciu, conflictul de interese şi incompatibilitatea.

descarca versiunea completa [pdf]