Jurnal cercetare - nr. 63/ 2013

Drepturile omului = drepturi fundamentale şi inalienabile la care o persoană are în mod inerent dreptul din simplul motiv că este o ființă umană.

(Sepúlveda, Magdalena; van Banning, Theo; Gudmundsdóttir, Gudrún; Chamoun, Christine; van Genugten, Willem J.M. Human rights reference handbook, ediţia a treia, Ciudad Colon, Costa Rica: University of Peace, 2004)

Mişcarea drepturilor omului este fundamentată pe idei relativ recente, care au apărut în urma atrocităților celui de-al Doilea Război Mondial și a Holocaustului, şi a culminat cu adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, eveniment ce a avut loc la Paris, în anul 1948. Precursorul acestor idei a fost conceptul de drepturi naturale, care s-a bucurat de o mare popularitate în timpul Renaşterii, în special printre filosofi ca John Locke, Francis Hutcheson şi Jean-Jacques Burlamaqui. Astăzi, drepturile omului pot fi regăsite atât ca drepturi naturale, cât si ca drepturi legale, în cadrul domeniului dreptului naţional şi internaţional, şi se bucură de sprijinul necondiţionat şi de recunoaştere din partea unei majorităţi covârşitoare a statelor şi a organizaţiilor globale şi internaţionale.

Conform articolului 1 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.”(1) Astfel, prin natura lor, drepturile omului sunt universale şi egalitariste. Cu alte cuvinte, ele se aplică oriunde şi oricui în aceeaşi măsură, fără a discrimina pe bază de rasă, sex, religie, orientare sexuală sau orice alt criteriu de discriminare.

Drepturile omului pot fi clasificate în două categorii. În prima categorie se încadrează drepturile civile şi politice, adică acele drepturi ce protejează libertatea indivizilor de încălcarea nejustificată a acesteia de către guverne și organizații private, și care asigură oportunitatea acestora de a participa la viața civilă și politică a statului ai caror cetăteni sunt, fără a fi discriminaţi sau reprimaţi in vreun fel. A doua categorie constă din drepturi socio-economice, cum ar fi de exemplu dreptul la educație, dreptul la locuință, dreptul la un standard adecvat de viață și dreptul la sănătate.

O altă modalitate de a categorisi drepturile omului este cea prezentată de profesorul ceh Karel Vasak. Acesta propune existenţa a trei generaţii de drepturi ale omului. Prima generaţie ar consta din drepturile civile şi politice, cum sunt dreptul la viaţă şi la participare politică, a doua din drepturile socio-economice, cum este dreptul la subzistenţă, iar a treia din drepturile de solidaritate, cum sunt dreptul la pace şi dreptul la un mediu înconjurător curat şi nepoluat. Din aceste generații, a treia generație provoacă cele mai aprinse dezbateri, fiind și lipsită de recunoaștere juridică sau politică. Această clasificare este în contradicție cu indivizibilitatea drepturilor, fiindcă prevede implicit faptul că unele drepturi nu pot exista fără altele.

Co orice altă doctrină de acest gen, doctrina drepturilor omului este aspru criticată de unii filosofi, cum ar fi Jeremy Bentham, Edmund Burke, Friedrich Nietzsche and Karl Marx. Cele mai frecvent întâlnite critici la adresa drepturilor omului au ca obiect fie universalitatea declarată a acestora, fie lipsa de obiectivitate a fundamentelor pe care se bazează.

(1) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948, art. 1.

descarca versiunea completa [pdf]