Jurnal cercetare - nr. 9 / 2011
În general, democraţia este de-finită ca o formă de guvernare în care toţi cetăţenii adulţi au un cuvânt de spus în deciziile care le afectează viaţa. Ideal, asta ar însemna ca toţi să participe în mod egal la luarea deciziilor politice. Cum asta ar însemna însă ca procesul politic să fie unul extrem de greoi, în practică cetăţenii îsi aleg reprezentanţi (deputaţi, senatori, preşedinte) care să ia aceste decizii, reprezentanţi care se presupune că exprimă voinţa populaţiei.
Democraţia îşi are originile în Grecia Antică, ale cărei oraşe-state erau guver-nate prin sisteme de guvernare demo-cratică timpurii. În Atena, de exemplu, exista o democraţie directă limitată.
Conceptul de democraţie reprezentativă a apărut în Europa medievală, continuând să se dezvolte în timpul Renaşterii şi a revoluţiilor franceză şi americană.
Democraţia este cea mai răs-pândită formă de guvernare de pe glob, fiind uneori numită “ultima formă de gu-vernare”. Deseori, democraţia este con-fundată cu republica, unele definiţii ale acesteia din urmă considerând-o a fi o formă de democraţiei, pe când altele o consideră a fi un concept complet separat.
În principiu, democraţia poate fi de mai multe tipuri: democraţie directă, democraţie reprezentativă, democraţia parlamentară, democraţia prezidenţială, democraţia semiprezidenţială, democraţia liberală, democraţia constituţională, democraţia inclusivistă, democraţia participativă, democraţia socialistă, democra-ţia anarhistă, democraţia consensuală, democraţia cosmopolitană şi democraţie hibridă.
Bineînţeles, democraţia nu este un sistem politic perfect. Ea este supusă riscurilor corupţiei, ca orice alt sistem de guvernare, în special mita şi corupţia electorală.
Spre deosebire de alte sisteme de guvernare, ea are însă avantajul că permite ca guvernele lipsite de popularitate să fie înlocuite cu altele care să reprezinte mai bine interesele cetăţeni-lor, că cel puţin în teorie averea este distribuită în mod egal tuturor, şi că vocile populaţiei se pot face auzite şi do-rinţele acestora se pot îndeplini.
Bd. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 3, Sector 1,
Bucuresti, cod 010336 - ROMANIA
telefon +4 031 660 6000
fax +4 031 660 6006