Confiscarea

Confiscarea este acţiunea de a trecere gratuit, fie ca măsură de siguranță, fie ca sancțiune, în patrimoniul statului a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești. Noul Cod Penal prevede două genuri de confiscare: confiscarea specială şi confiscarea extinsă.

Confiscarea specială se aplică în cazul bunurilor care au fost obţinute prin infracţiuni, care au fost utilizate la comiterea unor infracţiuni, care au fost date cuiva pentru a determina comiterea unei infracțiuni sau a căror posesie este interzisă prin lege.

Confiscarea extinsă se aplică atunci când persoana asupra căreia a fost dispusă măsura a fost condamnată pentru comiterea unei infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi genereze un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare. Pentru a se aplica confiscarea extinsă trebuie să fie îndeplinite două condiţii: valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, trebuie să depăşească în mod dovedit veniturile obţinute de aceasta în mod licit, iar instanţa este convinsă că bunurile respective provin din activităţile infracţionale prevăzute în Codul Penal.

Dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este clar disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, se va confisca doar o parte din bunuri, prin echivalare în bani, luând în considerare urmările infracţiunii şi contribuţia bunului la producerea acesteia. Pe lângă asta, se confiscă şi bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării. Dacă bunurile nu pot fi confiscate, ele nefiind ale infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu ştia scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora. Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi găsite, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până când se atinge valoarea acestora. Se poate ca instanţa să nu dispună confiscarea, în cazurile în care bunurile fac parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia s-ar putea aplica confiscarea specială.

În bunurile supuse confiscării, indiferent de natura acesteia, sunt incluse şi sumele de bani.

descarcă versiunea integrală [PDF]