You are here

Summitul Integritatii 2014

În data de 20 Noiembrie 2014, Transparency International România∕Asociaţia Română pentru Transparenţă a organizat Summitul Integrității la Hotel Intercontinental Bucureşti, eveniment derulat anual pentru promovarea integrității ca element cheie al succesului în dezvoltarea mediului public și privat. Ediția de anul acesta a urmărit ca obiectiv general identificarea principalelor soluții inovative în dezvoltarea unui antreprenoriat social integru.

Societatea românească a ultimilor ani s-a confruntat cu o criză a valorilor autentice şi cu o rezervă marcată de a aborda integritatea şi conformitatea ca soluţii pentru dezvoltarea unui antreprenoriat sănătos. În acest context, Summitul integrității, aflat la cea de-a doua ediţie, și-a propus ca principal obiectiv conturarea şi promovarea unui model de antreprenoriat social integru, pe care tinerii antreprenori şi nu numai, să îl poată multiplica prin forţa exemplului propriu.

Transparency International România∕Asociaţia Română pentru Transparenţă împreună cu patenerii săi, Universitatea Emanuel din Oradea şi Măgurele Hight Tech Cluter, urmăreşte crearea unui spaţiu destinat promovării unei culturi a integrităţii, a unui model de antreprenoriat social pentru schimbarea abordării vieții profesionale bazată pe valori.

Participanţii la eveniment au fost reprezentanţi ai mediului de afaceri, mediului academic, instituţiilor publice cu rol în stimularea dezvoltării antreprenoriatului şi societăţii civile. Între aceştia s-au aflat semnatarii celor 5 Pacte de Integritate constituite în cadrul primei ediţii a Summitului Integrităţii, precum şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice la Bucureşti.

Un element de noutate al acestei ediţii l-a reprezintat posibilitatea înscrierii la Summit a unor echipe mixte de participanţi formate din oameni de afaceri şi tineri (actuali şi viitori profesionişti), această abordare reprezentând modelul de antreprenoriat social pentru schimbarea abordării vieţii profesionale bazată pe valori promovat de Universitatea Emanuel din Oradea. Summitul Integrității, şi-a propus identificarea principalelor vulnerabilităţi de la nivelul sectorului public şi privat şi găsirea celor mai bune soluţii în susţinerea unui antreprenotiat social responsabil, transparent şi integru.

Thursday, 20 November, 2014
  • Summit Integritate 2014

Bd. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 3, Sector 1, 
Bucuresti, cod 010336 - ROMANIA

 office@transparency.org.ro

 telefon +4 031 660 6000

 fax +4 031 660 6006

Ne găsești pe ...

Find Us on TwitterFind Us on FacebookFind Us on Google+Find Us on YouTubeFind Us on LinkedIn