You are here

Etica în afaceri

jurnal cercetare

Jurnal cercetare - nr. 60/2013

ETICA ÎN AFACERI

Etică = 1. Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral.

ETICA ÎN AFACERI

Etica în afaceri este una din ramurile specializate ale eticii aplicate, care se preocupă cu principiile morale şi cu problemele morale sau etice care apar în cadrul mediului de afaceri. Ea reflectă filosofia aferentă mediului de afaceri, o ramură a filosofiei care se preocupă cu aspectele filosofice, politice şi etice ale economiei şi mediului de afaceri.

Este important de ştiut că în multe state, ca de exemplu în Statele Unite ale Americii, companiile, în special cele mari, au statut legal de persoană, cu toate drepturile şi datoriile pe care le implică acest status.

Problemele etice care intră în sfera eticii în afaceri includ, printre altele, drepturile şi datoriile prezente în relaţiile dintre o companie şi angajaţii, furnizorii, clienţii şi vecinii săi, precum şi responsabilitatea pe care o are o companie faţă de acţionarii săi.

Principalele modalităţi de implementare a eticii în afaceri sunt politicile interne ale companiilor şi ofiţerii de etică. În ceea ce priveşte politicile interne ale companiilor, acestea fac de obicei parte din programe mai largi de etică  şi conformitate şi au ca obiect principal conduita etică a angajaţilor. Ele pot lua forma unei declaraţii generale de intenţie a companiei, dacă sunt scrise într-un mod foarte general, sau a unui cod de conduită, dacă detaliază modul în care trebuie să se comporte angajaţii în diverse situaţii. În ceea ce priveşte ofiţerii de etică, aceştia au responsabilitatea de a evalua implicaţiile etice ale activităţii companiei la care lucrează, de a face recomandări în legătură cu politicile etice ale acesteia, precum şi de a disemina informaţii legate de etică între ceilalţi angajaţi ai companiei în cauză. O altă importantă îndatorire a ofiţerilor de etică este de a descoperi sau chiar a preveni acţiunile lipsite de etică sau, în unele cazuri, ilegale.

Pentru ca în mediul de afaceri să se vadă o schimbare în bine în ceea ce priveşte etica, trebuie să existe în cadrul tuturor companiilor o cultură organizaţionala care să încurajeze mereu respectarea unui set unitar de valori morale şi un comportament etic, lucru care poate fi realizat doar prin efortul comun al tuturor actorilor din mediul de afaceri.

descarca versiunea completa [pdf]

Bd. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 3, Sector 1, 
Bucuresti, cod 010336 - ROMANIA

 office@transparency.org.ro

 telefon +4 031 660 6000

 fax +4 031 660 6006

Ne găsești pe ...

Find us on TwitterFind us on FacebookFind us on Google+Find us on YouTubeFind us on LinkedIn